Nouă povești de dragoste sunt aduse la viață de personaje feminine cu identități distincte, povești care răzbat milenii pentru a ajunge la publicul contemporan, îndeosebi la spectatoarele tinere și vârstnice. Câte dintre noi ne vom identifica oare cu una ori mai multe dintre Eroinele antice?

Istoriile prezentate sub forma unor scrisori și puse în scenă de figuri feminine chinuite de regret, de dragoste, cu sete de răzbunare, se desfășoară într-un spațiu care unește cerul cu pământul și cu apele întinse, de la stânca înaltă unde Ariadna îl jelește pe Tezeu până la barca în care toate eroinele se reunesc dezvelindu-și una câte una rănile adânci. Spectacolul începe cu o scenă de un dramatism sfâșietor, accentuat de reveria sugerată de lumina unui neon care ne deformează percepția asupra cadrului, a culorilor. Veșmântul Ariadnei lung, satinat, metalic preia din țipetele tinerei și le reflectă în eter, purtându-i strigătul departe, peste ape. Lipsa iubirii este acutizată de singurătatea personajului care recurge la forme variate de expresivitate pentru a arăta statornicia prin fluturarea cearșafului agățat de un lemn lung și, nevoia eliberării de lanțurile iubirii subit încheiate, printr-un dans întrerupt, frânt.

Protagonistele își expun monologurile umplute de un dor mistuitor, de o lipsă de comunicare cu bărbații lor, acei „eroi” neînfricați în lupte și dezumanizați prin abandonul crunt la care și-au supus iubitele. Aflate toate în chinurile dragostei neîmpărtășite, ele se reunesc  într-un dialog solidar care irupe cu patos, prin tonalități grave și mișcări corporale atent gândite de Victoria Bucun. Expresivitatea coregrafică particulară a actrițelor devine una colectivă, o altă modalitate prin care ni se sugerează că grupul poate avea efect terapeutic chiar și în cazul rănilor deschise. Barca lui Măjeri este colacul de salvare a eroinelor, un cadru delimitat în care acestea găsesc resorturile regenerării prin expunerea propriilor povești, prin empatie. Problematicile chestionate încă din antichitate, lupta cu demonii văzuți și nevăzuți, inimile frânte ale eroinelor invită la o perspectivă critică adâncă. În ce măsură își asumă ele rolurile prestabilite? Este nevoie de asumare ori mai degrabă, de alegere? În ce măsură sfidează convențiile vremurile de odinioară? Discursul fiecăreia are ecou în zilele noastre, căci regăsim în personajele ovidiane modele feminine antice sudate cu cele contemporane. Punțile milenare sunt create și prin inserții textuale și gestuale desprinse din limbajul de cartier, un du-te vino dintr-o dimensiune temporală în alta. Tonalitatea gravă alternează cu un umor binefăcător și ironii curative, cărora li se adaugă câteva pastile  erotice hiperdozate.